Romania.. o tara frumoasa
Mănăstirea Curtea de Argeş |
 |
|
Mănăstirea Curtea de Argeş este o mănăstire din România situată în oraşul Curtea de Argeş. Ansamblul cuprinde biserica episcopală, unul dintre cele mai celebre monumente de arhitectură din Ţara Românească.
Legenda
În apropierea bisericii se află fântâna meşterului Manole, constructorul legendar al ctitoriei lui Neagoe Basarab, eroul mai multor balade populare.
Balada Monastirea Argeşului spune că meşterul Manole şi-a zidit în zidurile acestei magnifice mănăstiri soţia deoarece tot cea ce era construit în timpul zilei se dărâma noaptea. Tot legenda ne dă o explicaţie şi pentru fântâna meşterului Manole când domnitorul a văzut această măreaţă construcţie i-a întrebat pe cei zece meşteri dacă mai pot construi o mănăstire mai frumoasă decât aceasta. Aceştia au răspun afirmativ, iar domnitorul, pentru a împiedica posibila construcţie a unei mânăstiri mai frumoase, a poruncit ca schelele pe care erau urcaţi meşteri să fie dărâmate şi astfel cei zece "meşteri mari, calfe şi zidari" au rămas blocaţi pe acoperiş. Ei şi-au făcut aripi din şindrile şi s-au aruncat de pe acoperişul mănăstirii sperând să ajungă jos nevătămaţi, dar toţi au murit. În locul unde s-a prăbuşit meşterul Manole a apărut un izvor, fântâna meşterului Manole.
Hartă: www.ro.map24.com
Text: http://ro.wikipedia.org
Foto: www.transilvania-tour.ro
Judet: Arges
|